Locul respectiv este in Bucuresti in spatele unei statii de RATB. Multi oameni au trecut pe acolo dar niciunul n-a avut ochi pentru catelusa.
Aproape nimeni, probabil n-a observat-o, aproape nimeni nu i-a dat o bucata de paine si cu siguranta aproape nimeni nu i-a dat un strop de apa.
Spun aproape nimeni, pentru ca Aurelia, ingrijitoarea noastra care ajunge in acest loc in traseul catre casa ei, a observat-o, i-a dat sa manance din ce avea la ea, i-a pus apa intr-un pahar si azi mi-a zis ca un caine moare de foame.
Tot azi am mers impreuna sa vedem care-i situatia. Am gasit-o in acelasi loc, cuminte, blajina si lipsita de speranta.
S-a bucurat ca-i acordam atentie, am observat ca are probleme la o labuta care e umflata si pe care n-o poate folosi, asa ca am luat-o cu noi.
Acum e in siguranta, maine va ajunge la clinica unde va fi investigata si tratata.
Vom reveni cu vesti despre ea dupa ce vom afla daca labuta ei se mai poate repara.
O vom numi Relya.